Home Actualitate Un medic a fost trimis în judecată după ce ar fi primit mită de la 491 de pacienți, în 25 de zile

Un medic a fost trimis în judecată după ce ar fi primit mită de la 491 de pacienți, în 25 de zile

by Mircea Marinescu
1 minute timp de citit

Un medic, fost șef al Serviciului de expertiză medicală din cadrul Casei Județene de Pensii Bihor, a fost trimis în judecată, după ce ar fi primit mită, în doar 25 de zile, de la 491 de pacienți.

Potrivit unui comunicat al DNA, procurorii din Oradea au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a medicului, care la data săvîrșirii faptelor, era șef al Serviciului expertiză medicală din cadrul Casei Județene de Pensii Bihor, conform Mediafax.

Conform rechizitoriului, în perioada 11 mai – 15 iunie 2015, în doar 25 de zile lucrătoare, inculpatul ar fi primit, în mod direct și prin intermediar, de la 491 de pacienți, suma totală de 90.370 lei, 17.760 de euro și alte foloase care nu i se cuveneau, în legătură cu îndeplinirea unor acte care intrau în atribuțiile sale de serviciu.

„Concret, aceste foloase ar fi fost primite de către medic în legătură cu: emiterea unor decizii medicale asupra capacității de muncă a persoanelor respective, încadrarea într-un grad de invaliditate, revizuirea medicală ori emiterea deciziei medicale asupra capacității de muncă”, au transmis procurorii.

În cauză, a fost dispusă măsura asigurătorie a sechestrului asupra unor bunuri mobile și imobile ce aparțin inculpatului.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Bihor, cu propunere de a se dispune confiscarea extinsă cu privire la mai multe sume de bani, circa. 7.000 acțiuni și un imobil.

sursa

Abonează-te pe:euro-stiri.net news

Alte știri

Euro-Stiri.net foloseste cookie-uri proprii si ale tertilor. Continuarea navigarii implica acceptarea lor. Accept Read More