Home Actualitate Studiu american: Ivermectina reduce cu peste 50 la sută rata deceselor cauzate de coronavirus la pacienții cu forme grave și cu 80 la sută la totalitatea pacienților

Studiu american: Ivermectina reduce cu peste 50 la sută rata deceselor cauzate de coronavirus la pacienții cu forme grave și cu 80 la sută la totalitatea pacienților

by Mircea Marinescu
1 minute timp de citit

Un studiu realizat în Florida, SUA, arată că Ivermectina reduce mortalitatea cu 50% în cazul pacienților cu forme grave de Covid-19. Rezultatul a rămas același si după o analiză multivariată, care a eliminat factorii de confuzie. În cazul pacienților ai căror plămâni au fost puternic afectați, mortalitatea a scăzut de la 80,7% la 38,8%, o scădere mai mare de 50%, relevă Smart Radio.

În cadrul cercetărilor, au fost analizați 280 de pacienți. Dintre aceștia, 173 au fost tratați cu Ivermectină, iar 107 au primit tratamentul clasic. Majoritatea pacienților din ambele grupuri au primit hidroxiclorochină sau azitromicină. Totuși, în rândul celor care au avut Ivermectina ca tratament principal, rata mortalității a fost mult mai scăzută.

Ivermectina este, astfel, asociată cu rate mici ale mortalității, în special în cazul pacienților cu grave probleme pulmonare.

Luându-se în considerare totalitatea pacienților tratați cu Ivermectină, indiferent de gradul de gravitate al formei de Covid-19 pe care aceștia au dezvoltat-o, mortalitatea scade cu 80%.

De curând, Institutul Național de Sănătate al SUA (NIH) a renunțat la recomandările anterioare, care erau împotriva administrării Ivermectinei ca medicament contra-Covid. Agenția a dat mână liberă medicilor să prescrie medicamentul acolo unde este nevoie.

Eficiența Ivermectinei este lăudată și de Dr. Pierre Kory, președintele Frontline COVID-19 Critical Care Alliance (FLCCC), care arată că medicamentul are capacitatea de a preveni Covid-19, de a bloca dezvoltarea formelor severe în cazul celor deja infectați sau chiar de a ajuta în tratarea cazurilor grave.

Abonează-te pe:euro-stiri.net news

Alte știri

Euro-Stiri.net foloseste cookie-uri proprii si ale tertilor. Continuarea navigarii implica acceptarea lor. Accept Read More

Loading..