Home Actualitate Israel nu va ajunge la o „imunitate de turmă”, chiar dacă toată populaţia adultă va fi vaccinată

Israel nu va ajunge la o „imunitate de turmă”, chiar dacă toată populaţia adultă va fi vaccinată

by Mircea Marinescu
1 minute timp de citit

Este puţin probabil ca Israelul să atingă „imunitatea de turmă”, chiar dacă toţi adulţii vor fi inoculaţi, relatează Bloomberg. Motivul invocat de oficialii din Israel este faptul că nu există, în prezent, niciun vaccin care să fie aprobat pentru copii.

„În momentul în care avem 2,5 milioane de copii care nu pot fi vaccinaţi, probabil că nu vom ajunge la imunitate, chiar dacă întreaga populaţie va fi vaccinată”, a spus Sharon Alroy-Preis, în cadrul unei reuniuni a comisiei parlamentare.

Mai mult de o treime din cele 9,3 milioane de persoane care trăiesc în Israel au făcut cel puţin o dozină de vaccin anti-Covid, de la Pfizer – BioNTech. Aproximativ o cincime din populaţie a făcut şi rapelul.

Virologul Costel Atanasiu a spus, pentru Aleph News, că atât Moderna, cât şi Pfizer fac studii clinice şi pentru vaccinarea copiiilor, iar în câteva luni, vaccinurile ar putea fi aprobate.

Abonează-te pe:euro-stiri.net news

Alte știri

Euro-Stiri.net foloseste cookie-uri proprii si ale tertilor. Continuarea navigarii implica acceptarea lor. Accept Read More