Home Actualitate GREVĂ ÎN ȚARA-Legea Salarizării are deja NEMULȚUMIȚI

GREVĂ ÎN ȚARA-Legea Salarizării are deja NEMULȚUMIȚI

by Tudor Irina
1 minute timp de citit

În urma aprobării de către Senat a Legii Salarizării Unitare, funcționarii publici sunt nemulțumiți de acest proiect de lege, și au intrat în grevă Japoneză timp de 3 zile. Cel puțin 120.000 de persoane au încetat lucrul și au ieșit în fața instituțiilor în care lucrează ca să-și arate NEMULȚUMIREA.

„Actuala fortă politică coordonatoare sfidează Constituția României, exclude din legea salarizării categoria administrației publice locale, sfidează legea privind statutul funcționarilor publici, care prevede că salarizarea se face prin lege, nu prin decizii ale Consiliului Local sau Județean. Cu toate că am încercat să corectăm aceste derapaje, mesajul nostru e că fără proteste nu se poate corecta această lege. Suntem nemulțumiți de faptul că nu a fost introdusă o grilă de salarizare pentru funcționarii din administrația publică”, a declarat Sebastian Oprescu, președintele Sindicatului Național al Funcționarilor Publici.

Legea Salarizării unitare a trecut de Senat la începutul săptămânii, iar săptămâna viitoare o să ajungă la mâna Camerei Deputaților, care este for decizional. Sindicaliștii anunță că în funcție de rezultatul de săptămâna viitoare, va mai urma un alt miting.

 

Sursa: realitatea.net

Sursa foto: rnews.ro

Abonează-te pe:euro-stiri.net news

Alte știri

Euro-Stiri.net foloseste cookie-uri proprii si ale tertilor. Continuarea navigarii implica acceptarea lor. Accept Read More