Home Actualitate Carmen Dorobăţ, infectată cu Covid după ce s-a vaccinat

Carmen Dorobăţ, infectată cu Covid după ce s-a vaccinat

by Mircea Marinescu
2 minute timp de citit

Carmen Dorobăț a fost confirmată cu infecția cu SARS COV 2, deși chiar înainte de Revelion se vaccinase.

„Am făcut un drum săptămâna trecută la București. Niciuna dintre persoanele cu care am intrat în contact nu era suspectă de COVID 19. Nu am luat infecția din spital pentru că în spital știu să mă protejez. Dar iată că euforia Sărbătorilor ne face uneori să și greșim. Deși m-am protejat mereu, nu știu cum de s-a întâmplat”, a declarat Carmen Dorobăț, medic primar în Boli Infecțioase pentru ziaruldeiasi.ro.

Și soțul fostului manager, medicul Gheorghe Dorobăț a fost confirmat la rândul său cu infecția cu noul coronavirus. Ambii se aflau sub tratament, în izolare la domiciliu.

„Simptomele au fost aproape de neluat în seamă. Eu am intuit pentru că m-am luptat cu acest virus aproape un an. Un alt medic din altă specialitate nu s-ar fi gândit că ar fi vorba de COVID 19. Am debutat cu o tuse foarte ușoară, cu stare subfebrilă de 37 – 37,2 grade după ora 17,00 și lipsa pofetei de mâncare. Deci am simptomatologie dar nu foarte zgomotoasă. Știu să mă urmăresc, și știu că problemele pot apărea între a șaptea și a zecea zi de boală. Sunt un pacient extrem de ascultător. Și întotdeauna am spus că nuci un medic nu se poate trata pe el, am apelat la profesorul Streinu Cercel care mi-a spus cum să procedez”, a mai spus Carmen Dorobăț.

Medicul spulberă în același timp orice îndoială asupra eficacității vaccinului pe care l-a făcut cu două zile înainte de Anul Nou. „Înainte de vaccin aveam test negativ. Anticorpii protectori dați de vaccin apar la 10-15 zile după vaccinare. La mine, infecția a apărut după vaccinare, imediat. Protecția , respectiv purtarea măștii și spălatul pe mâini , păstrarea distanței sociale , trebuie menținută măcar 15 zile după vaccinare, până cînd apar anticorpii. De altfel, așa cum au subliniat și reprezentanții OMS, purtarea măștii va fi încontinuare obligatorie, până la imunizarea populației. Vaccinul în cazul meu a avut un rol decisiv aș putea spune prin faptul că a blocat situsurile de legare a virusului iar simptomele sunt șterse față de alte cazuri cu care m-am confruntat în ultimele zece luni. Asta este, dacă până acum am învățat despre acest virus la capul bolnavului acum învăț direct de la mine. Categoric peste 28 de zile voi face rapelul și în continuare sfâtuiesc cetățenii să se vaccineze, mai ales pentru că vedem, apar tulpini noi care îngreunează situația”, a mai adăugat Carmen Dorobăț.

sursa

Abonează-te pe:euro-stiri.net news

Alte știri

Euro-Stiri.net foloseste cookie-uri proprii si ale tertilor. Continuarea navigarii implica acceptarea lor. Accept Read More