Externe

98 de fete din Republica Centrafricană au fost abuzate sexual de forțele internaționale de menținere a păcii

Bebeto Matthews, Associated Press

O organizație non-guvernamentală din Statele Unite, AIDS Free World, a anunțat săptămâna trecută că 98 de fete din Republica Centrafricană au declarat oficialilor de la Națiunile Unite că au fost abuzate sexual de către forțele internaționale de menținere a păcii, iar trei dintre acestea au susținut că au fost legate, dezbrăcate și forțate să întrețină relații sexuale cu un câine de către un comandant militar francez. Conform declarațiilor celor trei fete, pentru acest act fiecare a primit câte 5000 de franci centrafricani, aproximativ 9$ americani. Membrii organizației, ce a lansat o campanie – Code Blue – pentru stoparea abuzurilor sexuale și a exploatării, au afirmat că cele trei fete le-au declarat oficialilor Națiunilor Unite că o a patra fată ce a fost și ea legată împreună cu ele a decedat ulterior, din cauze necunoscute încă. Aceștia au precizat că toate informațiile se află acum pe masa autorităților de la Națiunile Unite.

Națiunile Unite este în centrul atenției de o lungă perioadă de timp cu privire la acuzații de viol și abuzuri sexuale comise de forțele sale de menținere a păcii, în special cele ce operează în Republica Centrafricană și Congo. Purtătorul de cuvânt al organizației, Stephane Dujarric, a declarat că ONU a trimis deja o echipă de investigație pentru a aduna probe în acest caz, și nu numai, existând astfel de acuzații încă din 2013. Acesta a mai specificat că s-au înregistrat 25 de astfel de acuzații împotriva forțelor de menținere a păcii în Republica Centrafricană în primele două luni ale acestui an, mai multe decât în întreg anul anterior.

Republica Centrafricană a cuprinsă de violențe când rebelii Seleka, în majoritate musulmani, l-au dat jos pe președintele țării în 2013. Abuzurile numeroase comise de aceste forțe au condus la formarea milițiilor creștine anti-Balaka ce au pornit un conflict sectar ce a forțat sute de mii de civili musulmani să se refugieze în Nord sau în țările vecine. Deși regiunea a cunoscut o pace relativă în ultima perioadă, se pare că genul acesta de abuzuri sexuale comise de forțele ONU pentru menținerea păcii rămâne o problemă.

Ambasadorul Franței la ONU, Francois Delattre, a catalogat aceste acuzații ca „dezgustătoare și odioase” și a promis „măsuri disciplinare exemplare” în plus față de cele penale în caz că acuzațiile se dovedesc a fi adevărate.

Paula Donovan, co-director al organizației AIDS-Free, a declarat la rândul ei că aceste acuzații sunt „în mod evident, doar vârful icebergului”.

Sursa: Associated Press.

Cele mai citite stiri

To Top
Loading..