Social

Incendiu la o clădire din Bucureşti. 65 de oameni evacuaţi de urgenţă

 Un incediu s-a produs miercuri, 18 mai la o clădire de birouri din sector 6 Bucureşti.  Potrivit primelor declaraţii ale reprezentanţilor ISU au fost două persoane care au inhalat fum şi alte 65 au fost evacuate de urgenţă.

Cele două persoane au primit deja îngrijiri din partea medicilor SMURD după ce au fost expuse la fum iar ceilalţi 65 de oameni au părăsit imediat clădirea sub îndrumarea pompierilor de la ISU. Aceştia au anunţat că există foarte mult fum, dar nu şi flacără deschisă.

Evenimentul a fost anunţat prin apel la 112 în jurul orei 15:00, atunci când focul a fost localizat la subsolul clădirii de birouri de cinci etaje, într-o cameră transformată în arhivă. Clădirea este situată în zona bulevardului Vasile Milea, în apropiere de Podul Basarab. Focul ar fi izbucnit din acea cameră transformată în spaţiu pentru arhivă, potrivit unor surse.

 La faţa locului s-a acţionat cu trei autospeciale de stingere, trei ambulanţe SMURD, o maşină pentru descacerare şi o autoscară pentru intervenţii la înalţime, potrivit gandul.info. 

 

Surse: gandul.info, stiripesurse.ro, digi24.ro.

Cele mai citite stiri

To Top
Loading..