Cultură

28.000 de dolari pentru o călătorie prin Aurora Australă

O aeronavă a decolat de pe aeroportul din Noua Zeelandă și a zburat 8 ore până în Antarctica și înapoi. Această călătorie  a fost făcută pentru ca cei din avion să se bucure de superbele lumini produse de Aurora Australă.

Ce este Aurora Australă?

Aurora Australă este o auroră polară. Aceasta apare în emisfera sudică a Pământului și este un fenomen optic manifestat printr-o strălucire intensă pe cerul nocturn. Aceasta apare în zonele polare ca urmare a impactului particulelor de vânt solar cu câmpul magnetic terestru.

Aurora polară este un spectacol excepțional de lumini, apărut în zona polilor geomagnetici din ambele emisfere ale Pământului, în momentul în care electronii și protonii aduși de vântul solar, se ciocnesc cu particulele de gaze din atmosferă.

În emisfera nordică, acest fenomen se numește  Aurora Boreală. Acest nume a fost folosit în anul 1621 de către astronautul francez Pierre Gassendi iar cel care i-a dat acest nume a fost Galileo Galilei, acesta referindu-se la zeița romană a zorilor, Aurora dar și la Boreas, titanul care reprezenta vânturile.

În emisfera sudică, fenomenul se numește Aurora Australă, această denumire fiind dată de James Cook referindu-se doar la faptul că apare în sud.

Aurora polară apare în septembrie-octombrie și în martie-aprilie. Gama culorilor variază între roșu, verde, albastru și violet, luminile fiind într-o mișcare continuă, acest lucru fiind datorat vântului solar.

Un număr de 134 de pasageri au avut parte de o călătorie remarcabilă în care au putut urmări cerul incredibil în timpul Aurorei Australe. Biletele au fost puse la vânzare în luna septembrie și s-au epuizat extrem de repede, în ciuda prețului piperat de 28.000 de dolari.

 

Sursa: cyd.ro

Cele mai citite stiri

To Top
Loading..