Actualitate

18 Mai, ziua internațională a muzeelor

Încă din 1977, la nivel mondial se sărbătorește anual, pe 18 mai, ziua internațională a muzeelor. Această inițiativă a fost adoptată de către Consiliul Internațional al Muzeelor (ICOM). Activitatea având menirea de a promova și de a arăta importanța pe care o au muzeele în dezvoltarea culturală a societății.

 Potrivit preşedintelui Comitetului Naţional Român ICOM, dr. Virgil Ştefan Niţulescu,  celebrată pentru a 34-a oară, această zi are anul acesta ca temă ,’’Muzeul şi memoria: obiectele povestesc istoria voastră’’.

’’Prin obiectele pe care le conservă, muzeele colecţionează, în fapt, povestiri pe care le transmit memoriei comunităţilor în care trăim. Aceste obiecte reprezintă în cea mai mare măsură expresia patrimoniului nostru cultural şi natural. Foarte multe dintre ele sunt fragile, unele dintre ele sunt chiar în pericol de a fi distruse şi au nevoie să fie conservate cu o atenţie deosebită. Ziua Internaţională a Muzeelor oferă, prin activităţile pe care zeci de muzee din România le organizează, ocazia ca vizitatorii să descopere şi să redescopere memoria lor colectivă şi individuală’’, declară preşedintele Comitetului Naţional Român ICOM.

Din 1977 până în 2011, acest proiect desfășurat la nivel mondial, a reușit să unească aproximativ 30.000 de muzee din 100 de țări, o cifră importantă ce scoate în evidență faptul că, publicul larg admiră această atitudine culturală.

Consiliul Internațional al Muzeelor (ICOM), a fost creat în anul 1946, având până în prezent statutul de organizație nonguvernamentală și sediul în capitala Franței, Paris. La nivel național, atracția principală se anunță a fi Complexul Muzeului Național Brukenthal, din Sibiu. De asemenea, muzeele virtuale vor oferi publicului  un acces mai larg în vizualizarea exponatelor.

Acțiunea culturală, ziua internațională a muzeelor  tratează pe larg legătura dintre om și societate, dintre individ și cultură. Un scop al acestui eveniment fiind punerea în lumină a spiritualității autohtone, precum și a patrimoniului național oferind astfel ocazia publicului larg, de a redescoperi mesajul trecutului îmbinat sub forma solidarității, a ineditului și a sentimentelor de ordin național aduse în prezent prin prisma acestor evenimente culturale de însemnătate deosebită.

Sursa: Cotidianul.ro, Agerpres

Cele mai citite stiri

To Top
Loading..