Sport

Vezi cum arată grupa României la Euro 2016!

Astăzi, 12 decembrie, în jurul orei 19, au avut loc extragerile de la Euro 2016. România se află în grupa A și va deschide Campionatul European cu un meci împotriva Franței. Alături de Franța, România se află în aceeași grupă cu Albania și Elveția.

Primul meci, împotriva Franței, se va disputa pe State de France în data de 10 iunie. Următorul meci, împotriva Elveției, va avea loc în data de 15 iunie, iar meciul împotriva Albaniei, în data de 19 iunie.

După extragerile ce au avut loc în Paris, antrenorul Franței a declarat faptul că dintre cele trei echipe, România este cel mai puțin cunoscută de acesta.

„E mereu dificil să comentezi o tragere la sorți. Ceea ce pot spune, însă, este că ne cunoaștem cei trei adversari, știm cu cine vom juca meciul de deschidere. Pe doi dintre adversari îi cunoaștem bine, chiar foarte bine. Pe elvețieni i-am studiat înaintea Cupei Mondiale din Brazilia și i-am întâlnit la turneul final (Franța a învins Elveția cu 5-2 vara trecută – n.r.). Dar e adevărat că a trecut ceva timp de atunci. Și pe Albania o cunoaștem bine (Franța a jucat amicale cu toate echipele din grupa I din preliminarii, inclusiv cu Albania, cu care a pierdut cu 0-1 – n.r.).

România, însă, ne e mai puțin cunoscută. N-ar trebui să ne surprindă însă calitatea acestei echipe. Dar parcursul lor în preliminarii, unde au avut 5 victorii și 5 egaluri, cu cea mai bună apărare din calificări, cu doar două goluri primite, este un avertisment. Împreună cu staff-ul meu, vom urmări toate meciurile lor din ultimii doi ani și vom superviza și meciurile pe care le vor juca până la Euro. Cu românii vom juca în deschidere, pe 10 iunie, cel mai important meci pentru noi”, a declarant antrenorul.

În ceea ce îl privește pe antrenorul României, Anghel Iordănescu, acesta a declarat faptul că: "Va fi prima dată când România va juca meciul de deschidere al unui turneu major. Aș fi preferat să nu joace în primul joc şi, cu siguranţă, nu împotriva Franţei. Dacă analizăm meciurile de calificare, avem o apărare bună şi acesta este punctul nostru forte, cu siguranţă. Problema este că nu am marcat multe goluri şi, într-o fază finală, acest lucru reprezintă o problemă. Vom fi foarte atenţi la Albania, care are o mulţime de jucători buni, care joacă în Italia sau Franţa. Vor juca cu inima, fiind debutanţi. Elveţia a fost unul dintre cele mai bune locuri doi calificate."

 

SURSA: digisport.ro

Cele mai citite stiri

To Top