Economic

Sorin Grindeanu vrea Bancomate în fiecare colț al României.

Luni, s-a desfășurat, Forumul Pieței Financiare, sub organizarea Asociației Română a Băncilor. Au fost invitați premierul României, Sorin Grindeanu și guvernatorul Băncii Naționale a României, Mugur Isărescu.

Grindeanu consideră că România rurală poate fi dezvoltată și prezența unui bancomat în fiecare comună ar aduce un plus din punct de vedere financiar.

“România rurală este încă prea puţin atractivă financiar pentru dumneavoastră şi pot să înţeleg acest lucru, dar poate că a venit timpul, ca, pe lângă biserică, primărie, şcoală şi locul de socializare ca să zic aşa, să existe şi măcar un bancomat în fiecare sat sau comună. Nu vă cer să faceţi pionierat sau voluntariat, vă cer să vă gândiţi la potenţialul uriaş al zonei rurale, care adună în acest moment jumătate din populaţia României şi, cred eu, şi oportunităţi nelimitate”, a declarat Sorin Grindeanu.

“Dacă urmărim (…) evoluţia celor mai dezvoltate ţări, unde acestea se fac aproape exclusiv online, ne dăm seama că şi ţara noastră, cu paşi repezi, se îndreaptă în această direcţie. Nu mai surprinde pe nimeni avantajele acestor tehnologii – mult mai puţină birocraţie, reducerea timpului alocat tranzacţiilor, produse şi servicii financiar-bancare mai ieftine pentru oameni, limitarea economiei gri şi creşterea (…) atractivităţii economiei noastre pentru investitorii străini”, a incheiat Grindeanu.

 

Sursa: realitatea.net

Sursa foto: radioconstanta.ro

 

 

Cele mai citite stiri

To Top