STIRI ACTUALITATE

14 judeţe din ţară sub cod galben de ninsori

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis avertizare de cod galben de ninsori, vânt şi lapoviţă pentru 14 judeţe din estul ţării.

Începând de joi până vineri dimineaţă sunt prevăzute ninsori precum şi vânt cu rafală de 60-70 kilometri pe oră în Muntenia, Moldova şi Dobrogea, în celelalte regiuni ale ţării sunt anunţate precipitaţii mixte şi suntem avertizaţi să ne ferim de poleiul care se va depune. Potrivit anunţului făcut de ANM judeţele Călăraşi, Ialomiţa, Constanţa, Tulcea, Brăila, Buzău, Vrancea, Galaţi, Vaslui, Bacău, Neamţ, Iaşi, Botoşani şi Suveava sunt sub avertizare de cod galben, până vineri la ora 06:00.

În Estul Munteniei şi în Dobrogea se anunţă lapoviţă şi ninsoare în cursul nopţii, ANM anunţă pentru restul ţării intensificări ale vântului, precipitaţii mixte şi izolat polei. În Muntenia şi Oltenia s-a observat stratul de zăpadă cel mai consistent.

În cursul zilei de vineri cerul va fi noros temporar şi vor fi precipitaţii slabe izolat, sub formă de ninsoare, în special în Apuseni, Maramureş şi nordul Carpaţilor Orientali. Temperaturile maxime vor fi între 0 şi 8 grade.

În Bucureşti temperatura maximă va fi de 3-4 grade şi cerul temporar noros în cursul zilei de vineri.

 

Sursa: meteoromania.ro, gândul.info

Cele mai citite stiri

To Top