Actualitate

Schimbări în conducerea MAI

Ministrul Afacerilor Interne, Petre Tobă, a dispus joi eliberarea din funcție a secretarilor de stat Ilie Botoș și Bogdan Tohăneanu.

La propunerea ministrului Afacerilor Interne, Petre Tobă, chestorul Bogdan Despescu a fost numit joi noul şef al Poliţiei Române. Tot joi, în cadrul MAI s-au mai produs schimbări la nivelul conducerii, Ilie Botoș și Bogdan Tohăneanu fiind înlocuiți în funcțiile de secretari de stat, conform unui comunicat de presă al MAI.

Până în prezent, chestorul Bogdan Despescu, în vârstă de 43 de ani, s-a aflat la conducerea IPJ Constanța din data de 20 iulie 2014. Acesta a mai ocupat funcții în cadrul  IPJ Buzău şi IPJ Prahova. 

Funcția de secretar de stat în MAI a lui Ilie Botoș va fi preluată de către chestorul general de poliție Ioan Buda, șeful Inspectoratului General al Poliției de Frontieră, se transmite în comunicatul MAI. 

Petre Tobă

În același comunicat al MAI se precizează faptul că secretarul de stat Bogdan Tohăneanu a fost şi el eliberat din funcţie, în locul său fiind numit Florea Tiberiu Trifan, şeful secţiei consulare a Ambasadei României la Roma. Înainte de a fi numit secretar de stat în cadrul MAI, Bogdan Tohăneanu a practicat avocatura. 

De asemenea, subsecretarul de stat Gheorghe Cornescu a fost și el eliberat din funcție, iar chestorului de poliție Ion Stoica i s-a blocat exercitarea cu caracter temporar a funcției publice de secretar general al aceluiași minister.

sursa: AGERPRES

Cele mai citite stiri

To Top