Sport

S-a decis eliberarea condiţionată a lui Mihai Stoica

Astăzi ,4 ianuarie , s-a admis cererea de eliberare condiţionată a fostului manager al clubului Steaua Bucureşti, Mihai Stoica, care execută în momentul de faţă o condamnare de 3 ani şi 6 luni primită în dosarul transferurilor.

Decizia Judecătoriei Sectorului 4 nu este definitivă și poate fi contestată de DNA.

Meme Stoica a primit aviz favorabil din partea unei comisii de la Penitenciarul Jilava pentru a fi eliberat condiționat in luna decembrie a anului trecut, după ce acesta a executat un an și nouă luni din condamnarea de 3 ani și 6 luni.

În momentul de faţă, Jean Pădureanu, George Copos şi Gheorghe Popescu au fost eliberaţi condiţionat din acelaşi dosar.

Şi impresarul, Ioan Becali, a primit o decizie favorabilă pentru eliberare, însă decizia nu este definitivă.

Judecătorii Curţii de Apel Bucureşti au decis la data  de 4 martie 2014, condamnarea la închisoare cu executare a celor mai cunoscuţi oameni din fotbal în dosarul transferurilor.

Pedepsele celor 8 au fost următoarele: Cristian Borcea, fost acţionar al clubului Dinamo Bucureşti — 6 ani şi 4 luni, Ioan Becali — 6 ani şi 4 luni, Victor Becali — 4 ani şi 8 luni, George Copos, fostul acţionar majoritar al clubului Rapid Bucureşti a fost condamnat la 3 ani şi 8 luni de închisoare, Mihai Stoica, managerul general al clubului Steaua Bucureşti, la 3 ani şi 6 luni, Jean Pădureanu, fost preşedinte al clubului Gloria Bistriţa, a fost condamnat la 3 ani şi 4 luni, Gheorghe Popescu — 3 ani, o luna şi 10 zile de închisoare cu executare, iar Gheorghe Neţoiu — 3 ani şi 4 luni de detenţie cu executare.

Potrivit DNA, cei opt oameni din fotbal au provocat un prejudiciu total de aproape 1,5 milioane de dolari în dauna statului și de peste 10 milioane de dolari în dauna a patru cluburi de fotbal, o parte dintre banii obținuți din transferuri fiind "spălați" prin intermediul unor firme off-shore.

Rechizitoriul se referă la 12 transferuri ale unor fotbaliști români efectuate de la cluburile Dinamo București, Rapid București, Gloria Bistrița și Oțelul Galați către cluburi din străinătate, în perioada 1999 — 2005.

S-a decis eliberarea condiţionată a lui Mihai Stoica

sursa: agerpres.ro

Cele mai citite stiri

To Top