Politică

Monica Macovei: “Corupții României sunt puși în libertate înainte de a-și ispăși pedepsele”

Cei din partidul M10 au solicitat Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor să ofere informaţii cu privire la numărul de cereri primite în vederea reducerii pedepselor ca urmare a redactării de astfel de lucrări,considerând inadmisibil "abuzul de 'lucrăriştiinţifice' scrise de condamnaţii pentru corupţie".

"Partidul M10 consideră inacceptabilă eludarea spiritului legii prin abuzul de "lucrări științifice" scrise de condamnații pentru corupție. În acest sens, am trimis o solicitare către Administrația Națională a Penitenciarelor pentru a obține informații cu privire la numărul de cereri care au fost înregistrate la penitenciarele din toată țara pentru reducerea pedepselor, cu motivația redactării unor lucrări științifice, și rezultatul cererilor de reducere a pedepselor", se arată într-un comunicat al M10, remis joi agerpres. 

Monica Macovei precizează că această formă de reducere a pedepsei reprezintă "o încălcare a spiritului legii".

"Dorim să atragem public atenția, atât autorităților competente, cât și electoratului, că, sub aparența conceperii unor 'lucrări științifice', corupții României sunt puși în libertate înainte de a-și ispăși pedepsele. Considerăm că această formă de reducere a pedepsei este o încălcare a spiritului legii. Condamnații pentru corupție sau fapte asociate corupției nu trebuie să se întoarcă mai repede la banii și bunurile obținute prin corupție sau furt din banii publici"

Cei din partidul M10 luptă pentru aplicarea cu rigurozitate maximă a legilor anticorupţie şi cheamă societatea şi autorităţile la toleranţă zero atât în ceea ce priveşte actele de corupţie, cât şi în ceea ce priveşte persoanele corupte.

"Poziția politică a Partidului M10 este că pentru infracțiunile de corupție sau fapte asociate corupției trebuie interzise pedepsele cu suspendare. Corupții trebuie să își execute pedepsele în închisoare și, în toate cazurile, trebuie aplicată confiscarea extinsă a bunurilor și averilor care nu pot fi justificate prin venituri legale"

Monica Macovei Corupții României sunt puși în libertate înainte de a-și ispăși pedepsele 2

 

sursa agerpres.ro

 

 

 

Cele mai citite stiri

To Top