Politică

Liviu Dragnea despre demisia fondatorului trupei HiQ :”Nu știm dacă avea de unde să-și dea demisia”

În urma afirmaţiilor făcute de Mihai Sturzu privind demisia din PSD, preşedintele social democraţilor, a refuzat să comenteze afirmaţiile fostului solist de la HiQ, afirmând că, momentan, nu se găseşte în arhive adeziunea acestuia.

"Am fost sfătuit să mă abțin. Am o singură întrebare, pe care nu o am numai eu, o au și colegii mei. Încearcă colegii mei de la Secretariatul general, astăzi – mâine, să afle de unde și-a dat demisia (Sturzu – n.r.) că nu știm dacă avea de unde să-și dea demisia. Nu i se găsește adeziunea, dar, probabil că, până la urmă, vor găsi acest lucru"

Şeful PSD a mai afirmat faptul că ar fi "un caz unic în lume că cineva care nu a fost membru PSD să fie şef la TSD şi să mai şi candideze că deputat în 2012".

"Repet, i-am rugat, totuși, să verifice. Au verificat în arhive, în evidențele partidului din toate organizațiile și nu se regăsește, dar, probabil, că încă nu au căutat peste tot"

Liviu Dragnea despre demisia fondatorului trupei HiQ  Nu știm dacă avea de unde să-și dea demisia 2

Deputatul Mihai Sturzu s-a prezentat luni la Parlament pentru a-și depune demisiile din Partidul Social Democrat

sursa:agerpres.ro

Cele mai citite stiri

To Top