Sport

Karim Benzema acuzat de șantaj și suspendat din naționala Franței

Jucătorul francez, Karim Benzema, a fost suspendat din naționala Franței.  Anunțul a fost comunicat azi de către președintele Federației Franceze de Fotbal (FFF), Noel le Graet. 

Atacantul de la Real Madrid este acuzat că l-ar fi șantajat pe jucătorul Mathieu Valbuena, cerându-i acestuia bani în schimbul unei înregistrări pe care Benzema o deține, înregistrare care i-ar putea afecta imaginea lui Valbuena. Unele surse spun că înregistrarea conține imagini din momentele intime ale lui Valbuena.

Președintele Federației Franceze de Fotbal a declarat astăzi faptul că: “Benzema nu va mai fi selecţionat în naţionala Franţei. În cazul în care situaţia nu se schimbă el nu va face parte nici din lotul pentru Campionatul European de vara viitoare. Această sancţiune este valabilă până în martie 2016, dar ar putea fi extinsă şi pe perioada Campionatului European, în funcţie de progresele înregistrate de justiţie. Decizia a fost acceptată de selecţionerul Didier Deschamps."

Karim Benzema, la rândul său, a declarat într-un interviu faptul că: “Sper ca toate astea să se încheie cu bine, pentru că eu nu am făcut nimic. Nu sunt vinovat. I-am oferit lui Valbuena ajutorul unui prieten care trăiește în Lyon, unde joacă el. Apoi am văzut în presă că mi-aș fi șantajat prietenul și asta mă scoate din minți. Valbuena mi-a zis: ”Mulțumesc, frate, pentru ajutor”. Regret un singur lucru: că am râs de el la un moment dat, într-o conversație telefonică.”

Decizia nu este una definitivă, dar dacă se va demonstra că Benzema este vinovat, acesta va fi exclus din lotul naționalei în 2016, drept urmare nu va putea participa la Euro 2016.

Karim Benzema este cunoscut ca unul dintre cei mai buni atacanți ai lumii. În prezent acesta joacă la Real Madrid, unde în anul 2014 a semnat un nou contract, urmând să joace încă 5 ani alături de Real Madrid, respectiv până în anul 2019. În anul 2009, atacantul a fost vândut madrilenilor cu suma de 35 de milioane de euro. Între timp, datorită succesului pe care acesta îl are în cadrul echipei Real Madrid, prețul atacantului a crescut considerent.

 

SURSA: digisport.ro

Cele mai citite stiri

To Top