Cultură

Istoria sistemului bancar. Băncile erau repartizate în funcţie de etniile existente

Saşii erau cei responsabili de aceste sisteme bancare care erau făcute în mod personalizat în funcţie de etniile existente, motivul datorându-se faptului că aceştia nu doreau să acorde românilor împrumuturi bancare decât sub anumite condiţii atent stabilite.

O „explozie” a sistemului bancar a avut loc în cursul anilor 1800, pe la finalul acestora, moment în care până şi mediile rurale au avut puse la dispoziţie unităţi financiare.

Astfel, la finalul acestor ani, Transilvania avea deja numeroase unităţi bancare, de ordinul sutelor, majoritatea aparţinând maghiarilor şi nemţilor.

Cele două etnii nu erau însă împăcate cu ideea de a acorda oricărei alte etnii un împrumut, cel puţin nu înainte de a stabili nişte condiţii, motiv pentru care, românii au fost puşi în postura de a-şi deschide propriile bănci.

O bancă bistriţeană, pe nume „Bistitzer Distriktsparkassa”, s-a deschis în cursul anului 1882, însă la conducerea ei se afla etnia saşilor, motiv pentru care accesul românilor a fost interzis. Acest fapt a dus la deschiderea primei unităţi bancare româneşti, în localitatea Bistriţa, numele ei fiind unul reprezentativ, „Bistriţana”, care s-a deschis cu 5 ani mai târziu.

În lucrarea lor intitulată „Trecutul mai aproape de noi”, istoricii Vasile Dobrescu şi Adrian Onofreiu mărturisesc următoarele lucruri „Înfiinţarea instituţiilor de credit româneşti a pornit dintr-o presantă necesitate economică, impusă de procesele modernizării societăţii transilvănene, care solicitau resurse sporite de capitaluri financiare şi instituţii creditoare capabile să ofere pemanent împrumuturi ieftine şi consistente, dar şi dintr-un impuls al elitelor naţionale de a-şi întemeia entităţi economice viabile, de care să dispună şi să le îndrume în beneficiul comunităţilor naţionale, excluzând posibilele imixtiuni ale autorităţilor statului.”

Toţi românii s-au unit cu scopul de a susţine întreg procesul organizatoric al băncilor, lucru care a avut un impact atât de puternic, încât şi mediile rurale au ajuns să deţină astfel de unităţi, chiar dacă acestea au fost înfiinţate după apariţia celor săseşti.

În anul 1985, în Bistriţa-Năsăud, cel puţin cinci comune beneficiau de propria lor unitate bancară, dintre care amintim:Ilva Mare, Feldru, Rodna, Prundu Bârgăului şi Zagra.

La decurs a doi ani de zile, Transilvania a mai avut încă 9 unităţi bancare, chiar dacă procesul de înfiinţare şi punere în funcţiune a lor nu era unul tocmai uşor de realizat.

Primii acţionari au fost românii, dar aceşia au depus eforturi foarte mari, punându-şi la bătaie toate economiile de care dispuneau în acele momente. Acest lucru nu a fost singurul sacrificiu pe care aceştia l-au făcut, ei au fost nevoiţi să înveţe de unii singuri care sunt secretele conducerii unei unităţi de acest tip.

Cei doi istorici au mai menţionat faptul că : „Mişcarea pentru întemeierea unor instituţii de credit, declanşată de înfiinţarea băncii „Albina” din Sibiu, în 1871, s-a extins pe întreg cuprinsul Transilvaniei şi a reprezentat un fenomen soio-economic cu mari implicaţii în structurile întregii societăţi româneşti, în epoca română. Ea s-a concretizat, evident, spre sfârşitul secolului al XIX-lea, printr-un sistem de credit naţional, închegat şi reprezentat de aproape 100 de instituţii finaniare (bănci şi reuniuni de credit), cât şi prin capacitatea unor grupuri elitare de a gestiona, cu performanţe notabile, activităţi economice ce presupuneau pe lângă cunoştinţe de specialitate, resurse şi calităţi manageriale.”

Cele mai citite stiri

To Top