Cultură

Competiția pentru Capitala Europeană a Culturii 2021 a început! Află ce orașe din România vor participa!

București, Cluj-Napoca, Timișoara și Baia-Mare vor candida pentru Capitala Europeană a Culturii 2021. Alături de ele au mai fost înscrise localități precum Suceava, Târgul-Mureș, Sfântul Gheorghe, Alba-Iulia, Arad, Bacău, Brașov, Brăila, Craiova și Iași. Cele patru orașe au fost anunțate astăzi, 11 decembrie, în cadrul unei conferințe de presă, unde ministrul Culturii a vorbit alături de reprezentantul Comisiei Europene.

Juriul care a analizat orașele participante a fost format din nouă experți europeni, acesta fiind condus de Steve Green.

Cele patru orașe au fost anunțate astăzi, 11 decembrie, în cadrul unei conferințe de presă, unde ministrul Culturii a vorbit alături de reprezentantul Comisiei Europene, Steve Green.

Minstrul Culturii, Vlad Alexandrescu,  a vorbit despre importanța implicării românilor în susținerea orașului câștigător. "După modelul Sibiului, în 2007, va trebui să inventăm împreună, toţi românii, indiferent cine va fi oraşul câştigător, o participare a acestui oraş câştigător, alături de oraşul din Grecia, care va asociat la Capitala Culturală Europeană în 2021, şi alături de un oraş din Serbia – Muntenegru. Astel încât, parteneriatele pe care oraşul le va propune să aibă, într-adevăr, un caracter de substanţă, să se dezvolte într-un vehicul de dezvoltare durabilă", a afirmat ministrul Culturii.

În cadrul conferinței de presă, Steve Green a precizat care au fost criteriile de selecție a celor patru orașe. "Sunt şase criterii care se aplică în toate ţările ce participă la acest proiect. Primul este strategia culturală şi moştenirea pe care aceste capitale europene urmează să o lase. Al doilea este dimensiunea europeană: oraşul va reflecta la propria istorie şi cultură, dar şi la istoria şi cultura celorlalte oraşe europene. Cel de-al treilea se referă la dimensiunea programului şi implică o viziunea artistică puternică, inclusiv atragerea vizitatorilor din afara ţării. Cea de-a patra este participarea locuitorilor în dezvoltarea programului. Celelalte două sunt foarte directe: au bani şi au cu cine?", a spus Steve Green.

Vlad Alexandrescu a mai precizat faptul că procesul de selecție a Capitalei Europene a Culturii 2021 va dura până anul viitor, în august-septembrie.

 

SURSA: MEDIAFAX.ro

Cele mai citite stiri

To Top