Actualitate

Cazul Bodnariu a mobilizat 2.000 de oameni în Capitală

Sâmbătă în Piaţa Victoriei din Bucureşti a avut loc un miting de susţinere al unei familii româno-norvegiene cărora le-au fost luaţi copiii de către Serviciul de Protecţie a Copilului din Norvegia, Barnevernet. Aproximativ 2.000 de persoane au protestat paşnic pentru ca familia să fie reîntregită.

În luna noiembrie 2015 cei cinci copii ai familiei Marius şi Ruth Bodnariu, stabiliţi în Norvegia au fost ridicaţi de către Barnevernet, părinţii fiind acuzaţi de abuz fizic şi îndoctrinare religioasă a copiilor. Punctul de pornire al cazului în desfăşurare a fost sesizarea făcută de directoarea şcolii unde învaţă cele două fete Bodnariu iar Serviciul local de Protecţie a Copilului le-a luat în custodie pe cele două fete de la şcoală apoi s-a deplasat la domiciliul acestora pentru a-i lua şi pe ceilalţi copii, cel mai mic în vârstă de 4 luni. Deşi nu au fost găsite semne de violenţă fizică în urma anchetei, copiii Bodnariu au fost plasaţi în trei familii norvegiene diferite şi părinţii conform coordonatorului "Stop Barnevernet International" sunt nevoiţi să treacă prin următorul scenariu: "Scenariul este întotdeauna similar. La început o plângere nefondata făcută de către cineva (care primeşte o recompensă substanţială pentru acest lucru). Apoi părinții stupefiati şi neputincioşi văd cum copiii lor le sunt luaţi pentru un motiv oarecare, de neînțeles și la început li se spune că trebuie să colaboreze cu autoritățile. Iar aceştia fac ceea ce le se cere . Li se spune să urmeze recomandările de la Barnevernet, să nu vorbească despre caz și să aștepte cu răbdare pentru o întâlnire cu copiii …aceasta va fi de câteva ore pe an…numai în prezenţa lucrătorilor de la Barnevernet şi a poliţiei.”

Soţii Bodnariu, Marius-IT-ist la primăria Redal din regiunea Naustdal şi Ruth-asistentă medicală la secţia de pediatrie la spitalul din orasul Forde au declarat într-un interviu pentru Antena 3 că nu s-a realizat o anchetă socială între momentul sesizării făcute de directoarea şcolii şi momentul luării copiilor în custodie, cu alte cuvinte în perioada 8 octombrie-16 noiembrie.

Daniel Bodnariu, fratele lui Marius Bodnariu, a declarat că familia Bodnariu a atacat în instanţă decizia Barnevernet, însă din informaţiile oficiale nu s-a putut afla care este stadiul procesului. Părinţii fac parte din cultul penticostal şi pe baza acestui fapt s-au stârnit în presă diverse reacţii deoarece Barnevernet îi acuza printre altele şi de "îndoctrinare religioasă", conform datelor din presă fetiţa cea mai mică a familiei a cântat un cântec religios la şcoală şi cele două fete mai mari ar fi spus că primesc de la părinţi corecţii fizice.

Părinţii au declarat în schimb că au fost corecţii "de mică intensitate". Declaraţia lui Marius Bodnariu: "Mai ales că soţia a crescut aici, cunoaştem că nu sint acceptate astfel de măsuri de corecţie în educarea copiilor în Norvegia. Am incercat să evităm, dar apar situaţii în anumite condiţii în care se ajunge şi la măsuri de genul ăsta". Prin corecţii de "mică intensitate" părinţii au înţeles a lua de ureche sau a da câte o palmă la fund. Daniel Bodnariu, purtătorul de cuvânt al familiei Marius şi Ruth Bodnariu a declarat că autorităţile norvegiene au încălcat Convenţia cu privire la drepturile copilului, conform Hotnews, Daniel Bodnariu acuză "lipsa unei anchete sociale prealabile şi lipsa unei evaluări a impactului separării copiilor de părinţi şi a separării fraţilor prin plasarea în trei familii diferite. Mai mult, Daniel Bodnariu acuză Serviciul local de protecţia copilului din Naustdal de manipularea copiilor prin întrebări direcţionate pentru a da declaraţii prin care părinţii să fie incriminaţi, de presiuni asupra mamei (Ruth) să declare în mod mincinos că tatăl (Marius) este abuziv cu ea, precum şi de ameninţări la adresa lui Marius să nu faca public cazul, riscând să nu-şi mai vadă copiii niciodată". 

Sâmbătă, Daniel Bodnariu a organizat un miting în Bucureşti cu scopul de "a face publice lucrurile ce se petrec "într-o ţară aşa-zis civilizată", arată Mediafax. Participanţii la miting, aproximativ 2.000 au solicitat implicarea mai activă a autorităţilor române în acest caz şi grăbirea anchetei sociale din Norvegia care pare că s-ar tergiversa. Au participat părinţi cu copiii de mână şi s-au putut vedea bannere purtate de oamenii prezenţi cu mesaje precum: "Children belong at family" (Locul copiilor este la familie), " "Mai bine mamă săracă în România, decât mamă cu copii furaţi în Norvegia", "Isus a zis: lăsaţi copilaşii să vină la mine şi nu îi opriţi!", "Vi se pare că acesta este creştinism radical?", "Domnule preşedinte Iohannis copiii răpiţi ai familiei Bodnariu sunt şi cetăţeni români!".

Titus Corlăţean, fostul ministru de Externe, Daniel Bodnariu, reprezentanţi ai Cultului penticostal în România şi alte persoane au ţinut discursuri în mijlocul protestatarilor. Titus Corlăţean a declarat "s-a ajuns la o situaţie în care demersul politic este absolut necesar".

 

Sursa: mediafax.ro, hotnews.ro

 

Cele mai citite stiri

To Top